Tradiții de nuntă în România, pe regiuni: ce se mai ține azi

Pe scurt, nunta românească are același schelet în toată țara: cerere și logodnă, cununie civilă, de cele mai multe ori și una religioasă, nași, colaci, dar, horă, jocul miresei și dezvelirea ei la final. Diferențele sunt în ceremonial, iar ele se citesc pe regiuni istorice: bradul și iertăciunea în Moldova și Bucovina, cununa și dansul găinii în Ardeal, macul și grâul în Banat, steagul și strigăturile în Maramureș, fedeleșul și udatul în Oltenia, cei doi brazi și hora la a treia fântână în Muntenia, închinatul betelei în Dobrogea. Mai jos ai obiceiurile pe zone, cu numele local, momentul din program și cât se mai practică, plus o linie clară între ce e obicei vechi documentat și ce s-a adăugat recent.

Informațiile vin din literatura etnografică și din surse instituționale: monografia lui Simion Florea Marian, „Nunta la români” (1890), muzeografi de la Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu și de la Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea, centrele județene pentru cultura tradițională, presă culturală și materiale de patrimoniu. Două avertismente. Folclorul se citește la nivel de sat, nu de județ, deci orice hartă pe regiuni e o aproximare utilă, nu o graniță. Iar unde sursele nu sunt de acord, o spunem explicit, în loc să alegem varianta care sună mai bine.

Pe scurt:

• Cununia civilă e singura cu efecte juridice. Codul civil prevede la art. 259 alin. (3) că celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile, deci tot restul ceremonialului e opțional.
• „Nunta la români”, studiul istorico-etnografic comparativ al lui Simion Florea Marian, are 854 de pagini și a apărut în 1890, la București. Rămâne descrierea de referință pentru obiceiurile de dinaintea industrializării satului.
• Furatul miresei, în forma de azi, nu are o documentare etnografică veche. Sursele diferă, iar sociologii îl separă explicit de răpirea fetei, obicei vechi, care avea un cu totul alt scop.
• Cel mai bine se păstrează patru lucruri: nașii, colacii, jocul miresei cu strângerea darului și dezvelirea miresei. Restul ține de sat, de familie și de cât timp are programul.
• Un pachet realist de 3-4 momente tradiționale ocupă 45-70 de minute din toată seara. Peste asta, programul se rupe.

Ce e comun în toată țara: scheletul nunții românești

Indiferent de regiune, nunta trece prin aceleași etape, iar diferențele apar în interiorul lor.

Pețitul și cererea. Vechea formă era o negociere între familii, nu un gest romantic: se discutau zestrea, data și, în multe zone, „croiala” nunții. În Maramureș, înțelegerea privind pământuri, vite sau loc de casă se scria pe o foaie păstrată de socri. Azi a rămas cererea în căsătorie, iar vizita la părinți e o formalitate de curtoazie.

Logodna. În Ardeal, după înțelegerea dintre familii urma anunțarea căsătoriei la biserică, trei duminici la rând, ca să iasă la iveală eventualele piedici. Petrecerea de logodnă de azi nu are legătură cu funcția aceea de publicitate.

Cununia civilă și cea religioasă. Ordinea nu e o convenție, ci lege: art. 259 alin. (3) din Codul civil spune că celebrarea religioasă se poate face numai după încheierea căsătoriei civile. Termenele, actele și taxele de la starea civilă sunt strânse în ghidul despre cununia civilă și actele necesare. Articolul de față e informativ și nu ține loc de consultanță juridică.

Nașii. Sunt părinți spirituali, nu invitați de rang înalt. În ceremonialul vechi ei plătesc, răscumpără și leagă: nașul rupe colacul, plătește găina, dă primul la dar, nașa dezvelește mireasa. În Moldova, mai multe perechi de nași erau semn de stare materială bună a mirelui. Criteriile actuale sunt în ce rol au nașii într-o nuntă de azi.

Colacii și turta miresei. Colacul apare la aproape toate momentele de trecere: la plecarea din casa părintească, la întoarcerea de la biserică, la masă. Alexandru Chiselev, etnograf la Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea, explică pentru nunțile dobrogene de la începutul secolului trecut că ruperea colacului de către naș avea o semnificație nupțială directă. E genul de detaliu care s-a pierdut primul, chiar dacă gestul a rămas.

Darul. Vechea formă e strigarea darului, făcută de un lăutar, de vornic sau de naș, cu suma anunțată cu voce tare. Nașul dădea primul și cel mai mult. La oraș, strigarea a fost înlocuită de plic și de cutia în formă de căsuță, iar sumele obișnuite pe orașe sunt în articolul despre cât se pune în plic.

Hora, jocul miresei, dezvelirea, masa mare. La jocul miresei invitații joacă pe rând cu ea și lasă bani. Dezvelirea, numită și legatul miresei, înlocuiește voalul cu basmaua de femeie măritată. Masa mare închide seara. Termenii care sună străin sunt explicați pe rând în dicționarul termenilor de nuntă.

Tradiții de nuntă în Moldova și Bucovina

În Moldova, ceremonialul e centrat pe despărțirea de casa părintească și pe iertare, iar bradul apare aproape peste tot.

Bradul de nuntă. Simbolizează vigoarea mirelui și belșugul casei noi. În Vrancea se pune în ziua nunții la poarta mirilor, ca semn că acolo locuiește un cuplu tânăr; în alte zone din Moldova e purtat în fruntea alaiului. Se mai face la sat.

Iertăciunea. Momentul cel mai puternic al nunții bucovinene. Cineva cu talent oratoric rostește o poezie despre greșelile mirilor, care stau în genunchi în fața părinților și primesc binecuvântarea înainte de plecarea la cununie. Se mai practică în satele tradiționale și e unul dintre obiceiurile pe care le cer și cuplurile de oraș, în varianta scurtă.

Dusul la apă al miresei. Mireasa merge la fântână cu găleți împodobite cu busuioc și îi stropește pe cei prezenți. Variantele diferă: în nordul Moldovei sunt stropite doar fetele, iar în Vrancea vasul se aruncă peste casa părintească.

Schimbul de colaci și șervetele de schimb. Colacii se schimbă între familii, iar batistele lucrate de mână se dăruiesc și se păstrează. Supraviețuiesc pentru că nu cer program: se fac în câteva minute, la ușă.

Dansul găinii. Bucătăreasa joacă în fața nașului o găină gătită și împodobită, iar nașul o plătește. E descris și în Moldova, nu doar în Transilvania.

A doua zi. Ciorba de potroace și masa restrânsă cu familia și cu nașii sunt încă foarte răspândite, inclusiv la nunțile de oraș.

Silvia Ciubotaru, cercetătoare la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” din Iași, a descris pe zone variantele din Câmpulung Moldovenesc, Bacău, Botoșani, Neamț și Vrancea. Diferența dintre două sate vecine poate fi mai mare decât cea dintre două județe.

Tradiții de nuntă în Ardeal și Banat

Cele două zone se pun deseori la un loc, dar ceremonialul lor diferă vizibil.

Ardeal

Chemătorii. Invitația se făcea în persoană, de mire, mireasă și câțiva apropiați, care mergeau prin sat cu plosca de vin sau de țuică. Cine bea din ploscă promitea că vine. Se mai face doar în câteva sate; în rest a fost înlocuită de invitația tipărită, subiect tratat în ghidul despre textul invitațiilor și confirmări.

Cununa și bocirea miresei. Dimineața, prietenele se strâng la casa miresei, cântă „cununa” și o bocesc la plecare. Nu e tristețe teatrală: marchează ieșirea din grupul fetelor.

Bărbieritul mirelui. Nașul îl bărbierește simbolic, uneori cu obiecte alese pentru haz, și îl ridică de trei ori pe scaun. Se mai face, în variantă comică.

Steagul de nuntă și bradul. Steagul, decorat cu panglici și flori, anunța satul că acolo e nuntă. Bradul se împodobea la casa mirelui.

Dansul găinii. După masă, o găină întreagă, rumenită și împodobită, e jucată deasupra miresei sau în fața nașului, care o plătește. Delia Voina, muzeograf la Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu, descrie pentru satul Șmig, județul Sibiu, o nuntă condusă de un vornic, cu strigatul cinstei după masă și cu un episod de răscumpărare a miresei seara.

Vornicul sau starostele. Ține programul, rostește orațiile și anunță momentele. Echivalentul lui de azi e prezentatorul sau coordonatorul de eveniment.

Banat

Pețitul cu mirese false. La cererea miresei, familia scoate întâi în față alte femei, uneori o femeie în vârstă, iar mirele trebuie să le refuze politicos până apare mireasa adevărată. Se mai face, ca moment de umor.

Chemarea la nuntă. Cavalerii de onoare mergeau prin sat cu rachiu și anunțau nunta cu circa o lună înainte.

Macul și grâul. La ieșirea din biserică se aruncă mac și boabe de grâu, cu sensuri diferite: rodnicie și, respectiv, putere și înțelegere în casă. Se păstrează bine pentru că nu cere timp.

Furatul pantofului, nu al miresei. În Banat, cavalerii ascund pantoful miresei, iar mirele îl răscumpără simbolic. E o variantă mai scurtă și mai puțin obositoare decât furatul miresei practicat în alte zone.

Spălatul mâinilor nașilor. Nașii primesc apă și, în unele descrieri, petale de trandafir, iar gestul marchează recunoașterea lor ca părinți spirituali. A doua zi, mirii merg la fântână și apoi la nași, cu daruri de mulțumire.

Banatul e, ca și Dobrogea, o zonă cu mai multe comunități, iar nunțile românești, sârbești, maghiare, germane și slovace s-au influențat reciproc. Portul de mireasă din zona Aradului, predominant alb, e explicat în materialele de patrimoniu prin influența portului slovac.

Tradiții de nuntă în Maramureș

Maramureșul e zona unde ceremonialul e cel mai vizibil și azi, iar centrul lui e steagul.

Cusutul steagului. În seara dinaintea nunții, stegarii și druștele împodobesc steagul cu năframe, batiste, ciucuri, clopoței și panglici, apoi îl învârt de trei ori în sensul de rotație al soarelui, gest explicat local prin alungarea spiritelor rele.

Jocul steagului. Un joc bărbătesc în cerc, cu stegarul în mijloc. Se face dimineața și la momentele-cheie ale zilei.

Aruncarea steagului peste poartă. Când alaiul scoate mireasa din casa părintească, stegarii aruncă steagul peste poartă de trei ori, înainte de ieșire.

Strigăturile. Versurile strigate la nuntă sunt un gen viu, nu o piesă de muzeu: se adaptează la miri, la nași și la actualitate, iar strigăturile cu găina pentru nași sunt un moment de vârf al petrecerii.

Gătitul miresei și cununa. Mireasa poartă cununa, numită local munună, peste părul împletit. Adriana Tiodar, care a scris despre obiceiurile dinaintea nunții din zonă, observă că pețitul a dispărut aproape complet, zestrea a devenit opțională, iar cusutul steagului a rămas mai ales ca pretext de întâlnire a tinerilor din sat.

Dezgătitul miresei. Cununa e înlocuită cu năframa de femeie măritată, iar mireasa refuză de două ori și acceptă a treia oară. Momentul închide petrecerea.

Obiceiuri de nuntă în Oltenia

În Oltenia, ceremonialul e concentrat pe brad, pe apă și pe pregătirea mirilor, iar multe momente au supraviețuit cu o mutare de zi.

Fedeleșul. Petrecerea de la casa miresei, la care se împodobește bradul cu flori de hârtie colorată, nuci și mere. Valeru Ciurea, referent la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt, precizează că se ține și azi, dar s-a mutat de vineri seara pe joi.

Bradul. Se înfășoară cu un fir împletit din trei ațe colorate, gest explicat local ca legare a necazurilor și a spiritelor rele, și e purtat prin sat, în ziua nunții, de un băiat neînsurat.

Udatul. Dimineața, mireasa merge la a treia fântână împreună cu flăcăul care poartă bradul. Acesta scoate apă de trei ori, iar cei prezenți sunt stropiți cu busuioc muiat în apă.

Gătitul miresei și bărbieritul mirelui. Se fac în paralel, la case diferite: nașa aranjează mireasa și îi pune voalul, iar nașul îl „bărbierește” pe mire cu obiecte alese pentru haz.

Turta miresei. La întoarcerea de la biserică, soacra o întâmpină cu pâine, iar mireasa gustă de trei ori, cu vin și zahăr.

Hora miresei și despodobirea. Hora miresei, numită în unele sate nuneasca, se joacă după cununie. Spre final, nașa înlocuiește voalul cu baticul de gospodină, iar voalul ajunge la o fată nemăritată.

Strigatul darului. Se mai păstrează în unele zone, dar multe familii au renunțat în favoarea cutiei pentru plicuri.

Tradiții de nuntă în Muntenia

Muntenia împarte multe momente cu Oltenia, dar are câteva particularități.

Cei doi brazi. În descrierile din zonă apar doi pomi împodobiți, al nașului și al miresei, cu colaci și fructe, purtați pe tot parcursul nunții.

Hora miresei la a treia fântână. Alaiul se oprește la a treia fântână sau la o răscruce, unde se joacă hora și se stropește cu apă și busuioc.

Bărbieritul mirelui. Mirele e îmbrăcat de cavalerul de onoare și bărbierit, adesea cu obiecte alese ca să amuze invitații. Sensul vechi era trecerea la statutul de bărbat însurat.

Ruperea turtei deasupra capului miresei. Nașa rupe colacul sau turta deasupra miresei, la intrarea în casa nouă sau la ieșirea din biserică, după zonă.

Perinița. Dansul cu batista, jucat în cerc, e asociat Munteniei și e unul dintre puținele jocuri populare care se mai dansează spontan la nunți urbane, fără repetiție.

Dansul găinii. Apare și aici, cu nașul care negociază prețul găinii aduse de o femeie din alai.

Obiceiuri de nuntă în Dobrogea

Dobrogea e cel mai amestecat spațiu etnografic din țară: români, aromâni, turci, tătari, ruși lipoveni, greci și bulgari, cu obiceiuri care s-au împrumutat reciproc. De aceea descrierile diferă vizibil de la o localitate la alta.

Nunta de patru zile. Descrierile locale vorbesc despre o nuntă care începe joi și se termină duminică dimineața. Azi a rămas, cel mult, petrecerea de a doua zi.

Închinatul betelei. În seara dinaintea nunții, mireasa, druștele și femeile din cele două familii merg la nașă, care aranjează mireasa, îi pune voalul și beteala. E o petrecere exclusiv femeiască.

Rugăciunea rostită de naș. Spre deosebire de alte zone, unde masa începe după dansul mirilor, în Dobrogea nașul rostește „Tatăl nostru” înainte ca ospătarii să aducă felurile.

Ruperea colacului și legatul miresei. Sunt momentele documentate de etnografii de la muzeul din Tulcea pentru nunțile de la începutul secolului XX, când mireasa își schimba cununa de flori pe basma, ca semn al trecerii la statutul de nevastă.

Nunta aromânilor. La aromânii din Dobrogea, ceremonialul ținea o săptămână întreagă. Zestrea se expunea la „sorit”, iar în vinerea dinaintea nunții mireasa aducea pentru ultima oară apă rece de la izvor mamei sale. La intrarea în curtea mirelui, soacra o primea în prag cu pâine, apă și untură. Obiceiurile sunt încă demonstrate public de comunitate, la muzee și la festivaluri de patrimoniu.

Tabel de sinteză: obicei, regiune, moment, cât se mai practică

Coloana din dreapta e o evaluare pe baza descrierilor de mai sus, nu o statistică. „Rar” înseamnă că apare mai ales în satele care îl țin conștient sau în reconstituiri.

Portul popular la nuntă și unde se mai poartă

Costumul de nuntă e cea mai bine documentată parte a subiectului, pentru că a intrat în colecțiile de muzeu. Materialele de patrimoniu realizate cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” descriu pe zone piese cu nume proprii: în Maramureș, cununa numită munună peste părul împletit, cămașa cu croi drept, zadiile perechi și zgarda de corale la gâtul miresei; în Muscel, marama, fruntarul, salba de bani și fota albă; la Arad, cununa din flori și oglinzi peste părul împletit, cu un costum predominant alb; în Vâlcea, vâlnicul și sovonul, ștergarul roșu purtat pe cap.

Diferența practică între zone nu e de croială. În Maramureș costumul se poartă efectiv, la biserică și la sărbători, nu doar pe scenă, așa că apariția mirilor în port popular nu cere nicio explicație. În restul țării e mai degrabă recuperat pentru un moment anume: ședința foto, intrarea în sală sau primul dans. Ambele variante sunt legitime, dar cer decizii diferite de buget și de logistică, iar cum se așază ele într-un concept coerent e discutat în articolul despre teme și concepte de nuntă. Dacă vrei port popular purtat toată ziua, întreabă din timp cine gătește mirii, cât durează și cum se face schimbul de ținută pentru petrecere. Un costum complet de mireasă din Maramureș sau din Bucovina nu se îmbracă în zece minute.

Ce se cântă la momentele-cheie, pe regiuni

Muzica de nuntă are două straturi: un repertoriu ceremonial, legat de momente precise, și repertoriul de joc, care diferă pe zone. Primul e cel care se pierde mai repede, pentru că nu e „de dans”.

Repertoriul de joc diferă previzibil: hora și sârba se joacă peste tot, dar sârba e asociată în special Moldovei, brâul Munteniei și Olteniei, alunelul Olteniei, ciuleandra și perinița Munteniei. În Banat, invitații joacă ardeleana, bănățeanca, sârba și brâul. În Dobrogea apare geamparaua, un joc cu ritm asimetric, de tip aksak, al cărui nume vine din turcescul „čalpara”, castanietele pe care dansatorii le loveau în palmă. Când chemi o formație din alt județ, întreabă explicit dacă are repertoriul zonei tale, nu doar șlagărele. Diferențele de tarif și ce include un pachet sunt în comparația dintre DJ și formație, iar formații și trupe pe orașe găsești la categoria de momente artistice.

Cum pui tradițiile într-o nuntă modernă fără să lungești programul

Regula practică e simplă: alegi trei sau patru momente, le pui în programul scris al zilei, cu durată alocată, și le anunți invitaților. Ce nu are durată alocată se lungește, iar ce nu e explicat pare haos pentru jumătate din sală.

Trei lucruri de discutat înainte. Cu formația sau cu DJ-ul, lista de momente, ordinea și melodiile pentru fiecare, plus cine anunță. Cu organizatorul sau cu persoana de contact, cine intră când, unde stă găina până la momentul ei și ce se întâmplă dacă un moment se lungește. Cu restaurantul, la ce oră se servește masa principală, pentru că dansul găinii și strigarea darului se leagă de ea. Toate se așază într-un singur document, iar structura pe ore e deja construită în desfășurătorul pe ore al zilei nunții.

O notă despre furatul miresei. Dacă îl păstrezi, pune-i o limită anunțată din timp, de exemplu 15 minute, și un singur om care negociază. Fără limită, momentul mănâncă o oră din petrecere și scoate mirii din sală exact când e plină. Aceeași logică se aplică și la botez, unde programul e mai scurt și momentele tradiționale trebuie alese și mai strâns.

Ce s-a pierdut și de ce

S-au pierdut întâi obiceiurile care aveau nevoie de sat. Chemătorii funcționau pentru că toată lumea locuia la 500 de metri unul de altul. Bocirea miresei avea sens când plecarea din casa părintească era definitivă. Nunta de patru zile din Dobrogea sau cea de o săptămână de la aromâni cerea o comunitate care putea să nu muncească atât timp.

Al doilea motiv e mutarea petrecerii în restaurant. Multe momente erau legate de spații concrete: poarta, fântâna, pragul casei, curtea. Într-o sală de evenimente nu ai a treia fântână și nici prag pe care să te întâmpine soacra cu pâine. Obiceiurile care nu depind de loc, cum sunt colacii, dansul găinii sau dezvelirea miresei, au trecut fără probleme.

Al treilea motiv e programul. O nuntă de azi are ședință foto, prim dans, tort, momente artistice și, tot mai des, un concept vizual coerent. Fiecare moment tradițional adăugat scoate altceva afară, iar deciziile astea se iau mai bine devreme, când alegi data și structura zilei, nu cu o săptămână înainte.

Ce s-a adăugat e la fel de ușor de identificat: aruncarea buchetului și a jartierei, tortul cu artificii, cabina foto, ceremonia simbolică în aer liber cu oficiant. Niciuna nu e tradiție românească și niciuna nu e o problemă, atâta timp cât nu e prezentată drept obicei vechi. Aceeași onestitate merită și invers: un obicei ținut pentru că îl vrea familia, nu pentru că „așa se face”, funcționează mai bine.

Cum te ajută Eveto

Momentele tradiționale se sparg aproape întotdeauna la coordonare, nu la intenție: formația nu știe repertoriul zonei, bucătăria nu e anunțată de găină, iar prezentatorul află de iertăciune în ziua nunții. Asta construim cu Eveto: furnizori și organizatori într-un singur loc, cu disponibilitate reală în calendar, oferte comparabile și cereri cu status vizibil, ca detaliile astea să fie scrise undeva, nu ținute minte. Poți răsfoi de pe acum toate categoriile de furnizori și trupele și artiștii pe orașe.

Suntem în pre-lansare. Pentru clienți accesul va fi gratuit, iar furnizorii înscriși acum primesc 2 luni gratuite la lansare. Lasă-ți adresa pe lista de așteptare și te anunțăm primul, fără spam.

Întrebări frecvente

Surse

• Simion Florea Marian, „Nunta la români. Studiu istorico-etnografic comparativ”, București, 1890, VI + 854 de pagini, lucrarea de referință pentru ceremonialul nupțial românesc de dinaintea industrializării satului, books.google.com; autorul, membru titular al Academiei Române din 1881, originar din Bucovina, en.wikipedia.org
• Codul civil (Legea nr. 287/2009), art. 258 și art. 259, inclusiv alin. (3): „Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile”, euroavocatura.ro
• Obiceiurile de nuntă din Oltenia descrise de Valeru Ciurea, referent la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt: fedeleșul mutat de vineri pe joi, bradul legat cu fir împletit din trei ațe, udatul la a treia fântână, gătitul miresei, bărbieritul mirelui, turta miresei, despodobirea și strigatul darului, adevarul.ro
• Obiceiurile de nuntă din Moldova, cu trimitere la lucrarea Silviei Ciubotaru despre ritualurile nupțiale din Moldova și la variantele din Câmpulung Moldovenesc, Bacău, Botoșani, Neamț și Vrancea: iertăciunea, dusul la apă, bradul pus la poartă în Vrancea sau purtat în fruntea alaiului, alegerea mai multor nași, dansul găinii, adevarul.ro
• Nunta tradițională din Transilvania descrisă de Delia Voina, muzeograf la Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu, pentru zona Șmig, județul Sibiu: pețitul numit și „croială”, anunțarea la biserică trei duminici, steagul nunții, gătitul miresei, strigatul cinstei, vornicul care conduce ceremonialul, ziarullumina.ro; obiceiurile ardelenești de nuntă, chemătorii cu plosca, cântecul cununii și bocirea miresei, dansul găinii cu răscumpărarea plătită de naș, steagul și bradul, bărbieritul simbolic al mirelui, păstrate mai ales în mediul rural, indigo.com.ro
• Cele șapte obiceiuri de nuntă din Banat: pețitul, chemarea la nuntă cu circa o lună înainte, pregătirea miresei, aruncarea macului și a grâului la ieșirea din biserică, furatul pantofului miresei după miezul nopții, spălatul mâinilor nașilor și vizita de a doua zi, europafm.ro
• Obiceiurile dinaintea nunții din Maramureș: pețitul și zestrea scrisă pe foaie, cusutul steagului în seara dinaintea nunții, învârtirea steagului de trei ori în sensul soarelui, plus observația că pețitul a dispărut aproape complet, iar cusutul steagului a rămas mai ales ca pretext de întâlnire, salutsighet.ro; jocul steagului, aruncarea steagului peste poartă de trei ori la scoaterea miresei din casă și dezgătitul miresei cu refuzul de trei ori, indigo.com.ro; strigăturile de nuntă maramureșene, inclusiv cele adresate nașilor, directmm.ro
• Ruperea colacului miresei și legatul miresei în Dobrogea de la începutul secolului XX, explicate de Alexandru Chiselev, etnograf la Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea, împreună cu obiceiul mărgelelor și cu împodobirea ramurii de brad, adevarul.ro
• Obiceiurile de nuntă din Dobrogea: nunta de patru zile, de joi până duminică, închinatul betelei în seara dinaintea nunții, rugăciunea rostită de naș înainte de servirea mesei, dansul găinii spre dimineață și legătoarea după tăierea tortului, 23h.ro
• Nunta la aromânii din Dobrogea, ceremonial de o săptămână, cu expunerea zestrei la „sorit” și cu apa adusă mamei în vinerea dinaintea nunții, demonstrație susținută de Fundația Culturală „Mușata Armână” din Mihail Kogălniceanu la Muzeul „Gheorghe Celea”, de Ziua Europeană a Patrimoniului, cugetliber.ro
• Sinteză pe zone a obiceiurilor de nuntă, inclusiv cei doi brazi și hora miresei la a treia fântână în Muntenia, ruperea turtei deasupra capului miresei și mirii care mănâncă din aceeași farfurie în Ardeal, spotmedia.ro și mariuspavel.ro
• Furatul miresei: distincția făcută de sociologul Raluca Popescu între „furatul sau răpirea fetei”, obicei vechi cu scopul de a forța o căsătorie, și jocul de petrecere de azi, cu răscumpărare simbolică, devenit tot mai popular în ultimii ani, adevarul.ro; punctul de vedere potrivit căruia obiceiul nu apare în studiile vechi despre riturile de nuntă românești, vice.com
• Portul popular de nuntă pe zone, documentat de Romfilatelia împreună cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”: cununa numită munună și zadiile din Maramureș, marama, fruntarul, salba de bani și fota albă din Muscel, cununa cu oglinzi și costumul predominant alb din zona Aradului, vâlnicul și sovonul din Vâlcea, rador.ro
• Geamparaua, joc specific Dobrogei, cu ritm asimetric de tip aksak și cu nume provenit din turcescul „čalpara”, castanietele lovite în palmă de dansatori, studiu de etnomuzicologie publicat în Revista MUZICA nr. 2/2014, ucmr.org.ro; dansuri populare și zonele cu care sunt asociate, alunelul în Oltenia, brâul în Muntenia și Oltenia, sârba în Moldova, ciuleandra în Muntenia, brașoveanca în Țara Bârsei, adevarul.ro; jocurile dansate la nunțile bănățene, ardeleana, bănățeanca, sârba și brâul, plus chemarea la nuntă făcută de cavalerii de onoare în zona Timișoarei, comunicate.wall-street.ro